In Ziarul de Vrancea de azi se vorbeste de moartea unui profesor batran care fusese batut in septembrie de un tanar de 25 de ani. In urma agresiunii profesorul a depus o plangere la Politia Focsani, dupa care a fost internat prin spitale cu rupturi de organe interne, unele operate. Dupa ce omul moare Marele Comandant al bravei Politii Focsanene spune presei ca "...in urma sesizarii facute de presa vom trimite o echipa pentru a discuta cu familia si a se vedea imprejurarile exacte in care acesta a decedat", iar mai la vale: "Nu se pune problema amanarii inmormintarii. In cazul in care vor aparea alte elemente, prin Parchet putem cere exhumarea".
Ce inteleg eu din toate astea? Ca in aproape trei luni Politia nu a facut nimic pentru rezolvarea plangerii penale si doar decesul victimei ii obliga cumva la investigarea cazului. Ca, daca te rupe unul cu bataia, ramai sau nu cu sechele dar nu mori imediat, politia si parchetul nu misca un deget. Si mai inteleg ca eventualele probe sunt mai proaspete si mai relevante la o exhumare tarzie decat imediat dupa deces (?!). Si ca o necropsie e mai simpla si mai ieftina daca se face mai tarziu si cu scoaterea mortului din pamant (?!) Si ca nu este important ca adevarul sa fie aflat acum, ci doar "daca vor aparea alte elemente" (?!)
Oricum, din vorbele majurului rezulta ca autorul agresiunii este cunoscut dar nu si ca s-ar fi pornit deja vreo urmarire penala impotriva lui, anterior decesului victimei.
Acuma... nu ca m-ar mira foarte tare nemiscarea organelor, stiu cum inregistreaza ei plangerile oamenilor ca simple sesizari pentru a nu se incarca cu munca peste puteri si cazuri nerezolvate, dar cred ca aceasta speta ar merita o investigatie mai profunda din partea ziaristilor care au acreditari si pot pune intrebari ceva mai deranjante autoritatilor care iau salarii din bani publici si din dolce far' niente.
2 comentarii:
nici pe mina nu ma mai mira... e o amorteala de la socul lui IARASI, FRATE???
alta amorteala am (ne)simtit cind am auzit de cazul cu pacienta careia i s-a facut transfuzie cu singe din alta grupa decit cea pe care o avea de la mama natura. s-a declansat in clipa in care l-am auzit pe directorul spitalului respectiv zicind "mdea, o sa facem ancheta si DACA SE VOR GASI VINOVATI, vom asa si pe dincolo".
Sunt socata! Mi-a fost profesor de matematica. E cumplit de trist sa moara asa... Si e si mai cumplit ca am aflat din ziar.
Trimiteți un comentariu